Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, la finalul întâlnirii cu liderii PNL, că este mulțumit și consideră că se află pe un drum corect care poate duce la formarea unei majorități care să preia guvernarea.
Liderul social-democraților a precizat că nu a discutat cu liderii PNL despre funcțiile din Guvern, considerând prioritatea principală o reprezintă stabilizarea țării.
„Am avut o primă întâlnire cu colegii de la PNL. Am cerut să fie o întâlnire serioasă şi aplicată pe cerințele şi nevoile românilor în acest moment. Nu am avut discuții pe funcțiile din Guvernul României. Credem că prioritatea numărul unu este stabilizarea României”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ciolacu se declară încrezător după discuțiile cu liberalii și mizează pe seriozitate și cinste pentru a forma o majoritate care să dea Guvernul.
„Printr-un efort comun şi printr-un plan de guvernare coerent să încercăm să ajungem într-un ritm așteptat de români. Dacă vom fi cinstiți şi patrioți acesta este drumul pentru formarea unei noi majorităţi”, a spus Marcel Ciolacu.